Să fie interzis electoratul!

Pe hârtie, pe unde, pe ecrane, pe internet se întretaie până la vacarm - păstrînd totuși aerul de cor - gemetele, vaietele, văicărelile celor ce se cred purtătorii de cuvânt ai acestui neam nefericit. După ce se lamentează (acest se vrea să indice că ei, autorii Eremiadelor, doar ei și cumnatele lor sunt demni de compătimire - chiar susceptibili de despăgubire pentru daunele suferite), mințoșii directori de conștiință carpatodanubieni trec la "analiza dezastrului". Concluzia cogitațiunii lor profunde :

„Electoratul este de vină”.

Cum să nu fie electoratul de vină că a fost re-cocotat la putere bolșevicul, criminalul Iliescu? Doar el cu mâna lui l-a votat! Formulînd această acuzație, Opaițele României, Văpaițele Carpatului, Scriitorii Curați cu voie de la Primărie (nume de cod : Rezistenții prin Cultură) s-au arătat în splendoarea lor de membri-plini ai comunității primitivizate de comunism, ai nației analfabetizate de ceaușism - cu ajutorul activ, prin pasivitate, al dezertorilor noștri intelectuali (altfel, cu toții străluciți, chiar geniali!). Până mai ieri "de vină" (de toate nefericirile) erau, totdeauna, alții : americanii, ungurii, rușii, evreii, bulgarii ; moldovenii (dacă vorbea un ardelean), ardelenii în ochii regătenilor, regătenii în ai moldovenilor… - aceasta fiind judecata necăjită a unor necăjiți care nu ridicaseră în viața lor privirea mai sus de bocancii celui din față. Iată însă că și smântâna-patriei-române, gândește și arată cu degetul ca un școler puturos și pârâcios - pe altul. Numai că din bibliografia literaturosilor noștri manufactori de opinie (!) a dispărut o referință : Bertolt Brecht. De ce : pentru că odiosul fusese sluga comunismului kominformist (dar Brucan? dar Crohmălniceanu? dar Paul Cornea ?), ci din… jenă intelectuală. Un personaj din Brecht spusese aproximativ - citez din memorie : "Dacă poporul nu respectă directivele noastre - să fie interzis poporul!"

Asta era soluțiunea, dragi tovarăși directori de conștiință neaos-românească : Adamesteanu, Doina Cornea, Blandiana, Rodica Palade, N. Manolescu, Liiceanu, Pruteanu, Patapievici, Paleologu, Plesu, Nadia Comăneci, Iorgulescu, Doinas, Mircea Martin, Țiriac, Paler, Marino, Zub, Andrei Cornea, Ilie Năstase, Stelian Tănase, Groșan, Tismăneanu - și alte monumente autentic românești : să interziceți electoratul! Operațiunea v-ar fi scutit de cea mai mare cretinărie, de cea mai lăbărtată porcărie pe care ați făcut-o în viețile voastre, altfel presărate de măgării-idioții : nu numai să-l votați - voi! - pe Iliescu, dar să îndemnați oamenii să vă urmeze. Pentru a salva, ce? "Democrația"? Care democrație, analfabeților, amnezicilor incapabili de a vă încheia la obiele? Democrația cu/a lui Iliescu? V-a luat Dumnezeu mințile? Dacă v-ar fi venit ideea salvatoare înainte de 26 noiembrie acest an, ați fi făcut economie de un somn - din el a ieșit Monstrul Dezinformației Securisto-Kaghebiste materializat prin o falsă-problemă, deci prin o soluție falsă : "Votați împotriva dictaturii, pericolul fascismului și antisemitismului românesc purtînd numele: V.C. Tudor!"

Îmi aduc aminte cu neplăcere : după 1977, când am ajuns în exil, am încercat să comunic Monicăi Lovinescu și lui Virgil Ierunca opinia: "pericolul huliganismului purtînd numele : Eugen Barbu" - era o grosolană, o vulgară diversiune securistă. A denunța (și ataca) doar pe E. Barbu și ceata-i de vlăjgani ciomăgași (pe atunci puradeii-pionieri erau Ileana Lucaci, V.C. Tudor, Dan Ciachir) considerîndu-i pe barbisti, dacă nu singurii, atunci principalii vinovați de tiranizarea culturii : o eroare. Pe de o parte Eugen Barboaie și ai săi de la Barieră, oricât de obraznici ar fi fost, erau doar instrumente ale Monstrului, limbrici împinși în față de Șarpele Securismului (deasupra lui : Balaurul Comunismului) ; pe de altă parte, a-i ataca de la microfonul Europei libere cu precădere pe derbedeii de la Săptămîna însemna a reduce problema ne-libertății de expresie din sistemul totalitar comunist românesc la conflicte personale cu mærdeiașul plagiator. Mai grav: focalizarea acuzațiilor de tiranizare a cuvântului asupra unor trupeți conforta, betona alibiul inacțiunii, al inerției, al lașității scriitorului român, cel care, la closetul restaurantului Casei Scriitorilor, jura pe carnetul roșu din mâna dreaptă, făcîndu-și cruce cu stânga : «Eu cu drag mi-aș manifesta anticomunismul - dar dacă nu mă lasă porcul de Barbu…» - pe acea vreme încă nu se gândise să-și boteze dezertarea: "rezistență prin cultură".

Alegerile din 2000 și diversiunea

Pagubele pricinuite de diversiunea numită : E. Barbu, în literatură, oricât de însemnate, au fost floare la ureche față de cele din alegerile de la 26 noiembrie-10 decembrie 2000. Atunci scriitorii - cei mai mulți, cei mai buni - știau că E. Barbu este omul securității și îl clasaseră ; acum orătăniile nației, trezite din somn, au cotcodăcit : "Dictatura fascistă ne pândește!", "Suntem amenințați de antisemitism!","Stop extremismului!","Să facem baraj tiraniei !" - și alte gogorițe, consfințind diversiunea securistă: V.C. Tudor (și dînd o identitate copilului de suflet al Barbului și al Organei, găinarul oligofrenetic).

De ce spun: diversiune?

Ce întrebare ! Se vede de departe : Zbierătorii de profesie zbiară, denunțînd cu nemăsurat curaj virtuala dictatură fascisto-antisemită a lui V.C. Tudor - ca să nu se observe reala dictatură comunistă, pipăibilul bolșevism ale tovarășului Iliescu!

Dar bineînțeles că V.C. Tudor este un ins dezgustător, semianalfabet, neam-prost de-acasă (și de la MAI), ștergătoare de picioare al Ceaușescului ; că a activat din pruncie pentru Securitate, a atacat în Săptămîna pe cei indicați de Conducerea Superioară de Securitate și a apărat, la comandă, pe agenții infiltrați în Occident (Gustav Pordea, "deputatul european" de pe lista lui Le Pen, plătit prin securistul Costel Mitran cu o jumătate de milion de dolari - de pildă). Fiindcă și la noi securiștii persecutori ai credincioșilor au devenit peste noapte mistici (chiar de nu li s-a luat văzul, ca lui Saul) ; și la noi securiștii internaționaliști de ieri au devenit azi vânjoși naționaliști - vezi-l și pe Marele Rus, altfel evreu : Jirinovski. Nu V.C. Tudor și nu fascismul, nu antisemitismul, nu antitiganismul lui purtînd marca Securității dâmbovițene constituie amenințarea la adresa nefericitei Românii.

Bolșevismul re-instaurat

Ci bolșevismul kaghebist re-instaurat de Ion Iliescu.

Prin alegerile din 26 noiembrie 2000 țara noastră a înaintat-pe-culmi, vorba lui Păunescu glorificîndu-l pe Ceaușescu : a "urcat" din lac în puț. Asta înseamnă că "dezastrul" (termen de care sunt pline până la sufocare taman gurile care până la 22 decembrie 89 fix rămaseseră cusute-sudate) nu trebuie articulat (gramatical) ; corect fiind: "unul din dezastrele de după decembrie 1989".

Soarta țării m-a preocupat (și m-a durut) și pe mine. Și nu imediat după "dezastrul de la 26 noiembrie" [2000]. Ba înainte (și după) dezastrul de la 17 noiembrie 1996 ; și chiar înainte și după dezastrul de la 20 mai 1990 - stau dovadă faptele de scris, textele publicate constant, în săptămânalul newyorkez Lumea Liberă, în Cotidianul de la București - și (în sfârșit!), editate de Nemira, în volumul Scrìsuri, 1999. Nu au fost incluse două intervenții : cea la Colocviul de la Roma, din 11-13 mai 1991 - și, cu un an mai devreme, "Scrisoare către Gabriela Adamesteanu", de la 1 aprilie 1990.

Nu mi-am completat (aici) scurta autobibliografie din orgoliu de autor frustrat - ci din ciudă : știam că nu sânt singurul care… :

- [înainte de decembrie 1989] …să se teamă că, dacă vreodată România va fi liberată (am zis bine : va fi, adică de către alții, nu : se va, singură), poate că economic are să iasă din mizeria cumplită în care o ținuse comunismul, dar nu social, nu mental - nu civic ;

- …să înțeleagă că "revoluția la Români" nu fusese nici revoluție, nici la-Români, ci schimbare-de-secretar-general-al-partidului (dat la spălat-curățat de căcat-sânge) cu/prin aceleași cadre: activiști-securiști;

- …să înțeleagă (cu durere) că martirii neamului, oamenii politici democrați, unii din ei și intelectuali de marcă, supraviețuitori ai pușcăriilor comuniste, fuseseră demult prefăcuți în cârpe de care-și ștergea cizmele lumpen-proletariatul securist, după două decenii devenit… aristocrația nației (după expresia, nu a unui curat neo-boer, ci a unui senator, președinte de scriitori, decedatul Ulici); marii-oameni fuseseră neutralizați, nimiciți de Securitate, nici vorbă să poată (re)de-veni ce fuseseră; erau ceea ce făcuse din ei Piteștiul-Lung: auxiliari obedienți ai Criminalului Organ, trudeau, nu atât la "culegerea de informații", ci la ce se cheamă: dezinformație: "răspândirerea unor informații din sursă sigură", sursă-sigură fiind, ca și pentru Jela-Humanitas, ca și pentru Manolescu-Pelin, după 89, Securitatea ; astfel au lucrat (de voie, de ne-voie) pentru călăi, împotriva fraților-victime Gyr și Crainic, C.C. Giurescu și Șerban Cioculescu, Carandino și Noica, Stăniloaie și Ernest Bernea, Paleologu și Quintus, Țuțea și Coposu…;

- …să înțeleagă (mai corect : să nu uite !) că FSN din decembrie 1989 era o răsuflată, o vulgară diversiune de tipul FND (confectionat la 26 septembrie 1944, tot de rușii ocupanți pentru românii ocupați), prin care cadrele (de stat și de partid) se travesteau în democrați și în patrioți (simplu: își coseau epoleții pe dinăuntru !) ; din aceeași mișcare, prin cooptare în vederea mutării (de șah) următoare, îi compromiteau pe cei (încă) necompromiși ; trebuia să fii idiot profund ca să nu vezi, să nu înțelegi că Românul începe o "viață nouă" pe după cap cu tâlhari bolșevici în civil ca Bârlădeanu, Brucan, Verdeț, Iliescu și cu bandiți bolșevici în uniforme (Stănculescu, Militaru, Pleșiță, Caraman) - cu toții legați prin carieră și interes de comunismul local ca și de cel moscovit ; câte minute de reflecție i-au trebuit Doinei Cornea, Blandianei, Paleologului, Pleșului, Dinescului, lui Caramitru - ca să demisioneze din FSN (vorbesc de cei care au chiar făcut-o…)? ;

- …să înțeleagă că lărgimea de spirit (sic) de care dădea dovadă opoziția (re-sic) în primele săptămâni după "revoluțiune" era, în fapt, impotentă : istoricii tărâniști, liberali, social-democrați (Coposu, Rațiu, Cîmpeanu, Quintus, Cerveni, Diaconescu, Tepelea, Galbeni - și încă mulți, prea mulți pentru o comunitate care se proclamă anticomunistă și rezistentă) ezitau, evitau să ia puterea - care ni se cuvenea !- nu pentru că ar fi fost ei binecrescuți, galantoni cu adversarul politic - ci pentru că nu mișcau în front fără ordinul stăpânului : Securitatea!;

- …să înțeleagă că norocul-istoric îți cade, pară-mălăiată,-n gură o dată, hai, de două ori, dar nu de fiecare dată când tu, beciisnicul, lașul, puturosul, dezertorul ai nevoie ; că "revoluția la români" nu a fost fructul strădaniei românilor, al sacrificiului lor, ci o fericită întâmplare (internațională) de care ar fi trebuit să profite și România (pe urma Poloniei, a Cehoslovaciei, a RDG, a Ungariei, a "Moldovei", a URSS); cronologic, zavera de la 22 decembrie de la București a fost cea din urmă din Lagărul Sovietic european (și cea mai sângeroasă), însă dacă românii nu contribuiseră cu nimic la răsturnarea comunismului, măcar să fi folosit - cu normală inteligență - prilejul oferit;

- …să înțeleagă că partidele democratice (exact cele interzise de comuniști, iar membrii lor arestați, mulți asasinați) nu pot fi alcătuite în "vârtejul revoluției" de către asasinii și complicii asasinilor : comuniști, securiști, vânzători-de-frate ca R. Cîmpeanu, Quintus, Marțian, Ioan Alexandru și nu pot fi consolidate prin batalioanele de activiști, milițieni, securiști - nici măcar strecurați, ci intrați pe poarta mare ținută deschisă, cu plecăciune, de Tatăl Nației, Seniorul Coposu, sluga supusă a securistului purtînd numele conspirativ: Măgureanu ;

- …să înțeleagă că dacă puterea adevărată, corupe (cu adevărat), corupe cu adevărat și fleacul de putere exersat de un român ; și cum să nu fie așa, dacă românul și-a alcătuit Catehismul Moral din negații :

- nu spune românul : "Om bun este cel care nu face rău" ?

- nu spunea - ba chiar urla : "Noi nu gândim!" ?

- nu spun scriitorii : "Noi n-am avut samizdat și nici n-am avut nevoie!"?

- nu spuneau ierarhii bisericii ortodoxe : "Noi n-am rezistat - noi ne-am rugat…"?

- nu se spunea - din 1964, când s-au golit închisorile : "Eu nu fac politică" - ceea ce se traducea prin : "Să nu mi se ceară să fiu demn, moral, civic - mi-e frică!" ?, însă de cum "s-a dat" ceva, toți tremuricii, toți impotenții, toți imoralii, toate curvele, toți hoții s-au năpustit, au însfăcat, au furat (ce mai rămăsese) ; politicienii români, fie "foști" comuniști, securiști, fie foști democrați : liberali, tărâniști, legionari - în fine, foști-oameni - dar și tineri care în 1989 aveau în jur de 20 ani, deci nu avuseseră ocazia să se maculeze (nu-i nimic : s-au înmierdărit singuri-singurei de mai mare dragul, priviți-l pe Patapievici : a avut nevoie de aproape un deceniu de eforturi, dar ce reușită!, ai zice : un adevărat liicean’) - nu realizează că a face politică, a fi înalt funcționar la stat ori demnitar înseamnă a te pune în serviciul statului, iar prin el, în serviciul concetățenilor care așteaptă de la tine ceea ce nu au avut de la guvernanții comuniști.

Două texte neincluse și un colocviu

Am amintit două texte neincluse în volumul Scrìsuri :

- La 1 Aprilie 1990, în Scrisoare către Gabriela Adamesteanu (publicată în revista 22 pe la mijlocul lunii), după trei luni de la "revoluție"), am avut insolența să-i acuz pe "marii-scriitori" de lașitate, de inactivitate, de dezertare, înainte de 22 decembrie 89; de zăpăceală, de necinste, de analfabetism, de rapacitate, după ; i-am tratat de nesimțiți moral pe N. Manolescu, Buzura, Doinas, Blandiana, Dinescu, Pleșu, Eugen Simion, Sorescu… Atunci mi-a sărit în cap toată lumea bună, intelectuală : cum de înjuram ca la ușa cortului niște clasici-în-viață , bașca niște anticomuniști-fără-prihană ? Interpelatorii au uitat fulgerător ce-mi reproșaseră când, la scurt timp și ei au început a-i acuza pe aceiași, în aceiași termeni, dar doamne-ferește să fi citat din clasici…;

- Între 10 și 13 mai 1991 a avut loc la Roma un colocviu la care a participat floarea scriitorimii din țară : Doinas, Blandiana, Ulici, Mălăncioiu, Adamesteanu, Papahagi, Uricaru…- adevărat: lipsea Geta Dimisianu) precum și câțiva exilați : Balotă, Sorin Alexandrescu, eu. Intervenția mea inchizitorială:"Numai activiștii și securiștii au confiscat revoluția română? - Nu ! Și scriitorii !" a provocat indignatiunea maselor largi de rezistenți prin cultură. Și consternarea - rănită - mai ales când am formulat acuzația :

De vină pentru victoria lui Iliescu, la 20 mai 1990, nu este electoratul - analfabetizat, terorizat, șantajat de aceiași activiști și securiști - ci voi, scriitorii ; voi, înainte de decembrie 89, nu v-ați făcut datoria de a amplifica glasul celor care nu se puteau exprima. În schimb, de cum a dat rivoluția peste voi (încât au intrat în panică nu doar ticăloși ca Titus Popovici, Păunescu, D.R. Popescu, Săraru, ci și "de-ai noștri": N. Manolescu, Buzura, Țoiu, M.H. Simionescu), cum v-ați repezit la ciolan, ați însfăcat posturi, ordinatoare vechi trimise unor instituții, burse, medicamente aduse pentru spitale, directorate de publicații, de fundații, toale destinate săracilor, ministere - de parcă vi s-ar fi cuvenit recompensele pentru dârzele și riscantele voastre activități din… ilegalitate… Vă plângeți de electorat ? Culegeți ce nu ați semănat. Cum fiecare bărbat are nevasta meritată și copilul făcut, voi aveți electoratul pe care vi l-ați modelat (negativ) - prin Opera și prin Viața voastră de scriitori dezertori…

Atacurile mele au primit replica binemeritată : toți participanții (chiar și Balotă și Sorin Alexandrescu : împărtășeau "analiza" mea, înainte de intervenție, dar în timpul și după au tăcut, grămăjoară) m-au luat la forfecat ca într-o ședință de partid din cele bine preparate (și eu fusesem membru de partid, însă eram un biet pui în fața dialecticii tancului sovietic mânuită de subtili ca Doinas, de îndelicate ca Blandiana, Adamesteanu, Mălăncioiu. Firește, toate răspunsurile, toate interpelările lor erau de o perfectă rea-credință, nu țineau seama de adevărul evident, nici măcar de… calendar (nu m-a invitat Blandiana, în luna mai 1991, în Piața Universității, la un an după lichidarea ei ?), încât mă întrebam când, cum, de la cine învățaseră ei/ele asemenea tertipuri de avocat de Vânju Mare? La un moment dat am auzit un glas plângăreț, îndurerat de nedreptățile comise de mine - care zicea, în esență :

Este cam adevărat că noi n-am prea rezistat pe față ca Paul Goma, căci noi suntem oameni normali, nu eroi… Dar de ce nu ne permite Goma, acum, să facem și noi câte ceva, să punem umărul la educarea civică a oamenilor - cum a fost cu Piața Universității, cu GDS…

A fost recunoscută zeama de trandafiri aproximativisto-relativisto-transilvană ("cam", "nu prea") oferită de Ana Blandiana. În ea : hălci de gândire de piatră a românilor, fie scriitori, fie din contra ; și ciorchini de neadevăruri (tehnica : pentru a nu fi observată prima minciună, o acoperi cu a doua; pe a doua cu a treia…): nu eram, nu mă considerasem vreodată erou ; nu "interzisesem" nimănui să facă ceva, "după revoluție" - însă mă indignaseră laudele dezertorilor care pretindeau, acum, că înainte de 22 decembrie…- e-he, cum rezistaseră ei…

„Între holeră și ciumă”

Într-un text dinainte de alegeri am citit :

"Între holeră și ciumă nimeni nu poate alege".

Dacă mi-ar arde de glumă, aș replica :

Cum, nu ? Între holeră și ciumă "cineva" poate alege : Românul analfabetizat de comuniști, rău sfătuit de sfătuitorii nației.

A dovedit-o, când a fost consultat : la 20 mai 1990 (oricâte fraude au comis activiștii-securiști, Nea Ion și Badea Gheorghe au votat cu Iliescu, bolșevicul din echipa Ceaușescului, proaspăt vinovat de morții din decembrie 89, de incendierea Bibliotecii Universitare și a Muzeului Național, de tulburările interetnice - adevărat : încă nu și de mineriade); a dovedit-o la 16 noiembrie 1996, când l-a votat pe Constantinescu, ilustru necunoscut ca anticomunist "înainte de revoluție", ilustru cunoscut "după", ca cel care, dimpreună cu activista Zoe Petre a creat la Universitatea București o catedră de sociologie reputatului sociolog Măgureanu, stăpânul lor - și al lui C. Coposu.

Iar acum, la sfârșit de an 2000 Badea Ion și Nenea Gheorghe, dimpreună cu nevestele Frăsâna și Vețuta au votat pentru Iliescu. Și vor vota pentru Iliescu și în 2004, la îndemnul strategilor: «Să votăm împotriva dictaturii!», adică tot o opțiune negativă (votezi "împotriva" lui Y - ca să câștige Z), cea pozitivă fiind : votezi pentru X, scurt!

Stare de urgență continuă?

De acord : în noiembrie-decembrie 2000 a fost stare de urgență : - însă noi, Românii, ne aflăm în stare-de-urgență - de când, după ‘89 ?

- de la 16 noiembrie 1996, când a venit la putere, în numele opoziției anticomuniste, Omul Securității, Constantinescu ?;

- de la 20 mai 1990, când a venit la putere, în numele "noii democrații", Omul KGB-ului, Iliescu ?

- din ianuarie 1990, când Securitatea, băgată în boale timp de două săptămâni, și-a venit în fire și a reluat frânele (și ciomagul), printre propagandiștii ei aflîndu-se Buzura, cel cu "Fără violență !"?

- și dacă din prima jumătate a lunii decembrie 1989, când în jur trosneau din temelii toate barăcile comunismului, numai în România locuitorii (cei anticomuniști!) se declarau de acord cu Congresul cutare și cu Ceaușescu - precum tărănoistul recent Alex Ștefănescu ?

- de fapt România se afla în stare de urgență din 1984-86, când au început a fi dărâmate case, palate, biserici și nimeni n-a pus mâna pe un târnăcop să-i dea în cap lui Ceaușescu, măcar securistului-tânăr V.C. Tudor care, în Săptămîna, apăra Ceaushima și îi acuza de "trădare națională" pe acei exilați care îndrăzniseră să protesteze împotriva "sistematizării" ?;

- pentru că tot am pornit spre trecut : nu cumva România se afla în stare-de-urgență încă din 1977, când s-a manifestat pentru întâia oară public - din 1948 - opoziția anticomunistă prin apărarea drepturilor omului (în primăvară)?; apoi în august prin opoziția clasei muncitoare (greva minerilor din Valea Jiului) ? - evenimente care nu au găsit la directoratul de conștiințe românesc nicio încuviințare ; doar batjocură - ce se mai distrau pe seama "naivilor" Negoitescu, Goma ne-naivii Breban, Ivasiuc, Manolescu, Zaciu, Dana Dumitriu și altele ?

Intelectualitatea și ralierea

La urma urmei, n-ar trebui să ne mirăm-indignăm de ralierea în masă a "intelectualității" românești la cauza lui Iliescu, bolșevicul, cel cu mâinile mânjite de sângele nevinovaților (care crezuseră în revoluție, care crezuseră în Piața Universității - dar și mulți trecători) și de cenușa cărților arse cu tot cu Biblioteca Universitară, criminalul care a incitat la război civil prin chemarea adresată "minerilor" de a face ordine-socialistă în România. Este suficient să ne întoarcem doar cu un deceniu și la un eveniment care ne-a marcat : "Revoluția la Români":

Odată febra revoluționară scăzînd, s-a trecut la "reorganizarea țării". Nu întreb : cine a răspuns prezent, ci : care dintre marile conștiințe a refuzat să intre în Hora "Reconcilierii (cu securiștii)"? Este adevărat : aproape jumătate de veac de teroare comunistă îi istovise pe supraviețuitori - unii nu mai voiau să-și aducă aminte iar alții pretindeau că nu au ce-și aminti. Oricum, în hârtia de muște numită FSN, au fost prinși mulți oameni de bine - ca Doina Cornea.

Întrebarea : câți dintre scriitori, deschizînd ochii, au părăsit FSN-ul ? Aceeași Doina Cornea, Blandiana… - și mai cine ?

- Mult mai mulți au rămas, nu neapărat în FSN, ci în structura neo-bolșevică ca directori-de-ceva, miniștri, secretari de stat, ambasadori, consilieri : Pleșu, Papahagi, Vartic, Paleologu, Dan Petrescu, Mihai Botez, Sin…

- Scriitori marcați s-au declarat de partea lui Iliescu : Eugen Simion, Buzura, Sorescu, Vulpescu, Valeriu Cristea, Fănuș Neagu, Băieșu - aceștia au luat parte, prin scrisul lor, la campania electorală în vederea alegerilor din 20 mai 1990;

- Scriitori importanți ca Breban și Virgil Tănase au crezut în steaua lui Iliescu de prin 1980, nu s-au înșelat (oare de ce ?), primul i-a devenit hagiograf, al doilea lăudător asiduu (a pretins, la televiziune că Iliescu ne-a prezervat de războaie civile - dar devastările sediilor partidelor democratrice ?, dar tulburările interetnice ? dar mineriadele ?)

- Scriitori străluciți care, trâmbitînd oroarea de politică, de cum le-a venit lor bine, cum s-au băgat în politică, dacă nu direct pro-Iliescu, atunci sigur : justificîndu-l, legitimîndu-l pe cel cu mâinile pline de sânge după Prima Mineriadă : Nicolae Manolescu, prin inadmisibilul interviu publicat în România literară din 6 iulie 1990 - în care, adresîndu-i-se Iliescului, îi zicea : "Om cu o mare".

Despre „baraj” și antisemitism

Cum de îndrăznesc directorii de conștiințe să cheme poporul (în noiembrie 2000 !) să facă baraj împotriva tiraniei, împotriva xenofobiei, împotriva antisemitismului - votînd pentru Iliescu? Dar cine a provocat - prin securiștii diversionisti de profesie - tulburările interconfesionale?; cele interetnice ? Cine a autorizat (în numele libertății democratice!) apariția foii România Mare, condusă de Eugen Barbu și de securiștii de la Săptămîna ? Nu Ion Iliescu, secondat de Petre Roman, ambii sfătuiți de Brucan ?

Cum de îndrăznesc, acum, evreii (din România, din Europa Occidentală, din Israel), să strige pe toate drumurile că în România antisemitismul face ravagii… în ultimii ani, adică de la apariția lui V.C. Tudor, acest neica-nime, vorba lui ta-su spiritual E. Barbu ? De ce nu s-au plâns - de antisemitism - în momentul în care Iliescu și Petre Roman - repet : sfătuiți de Brucan - au fabricat ei înșiși pretextul de a lovi în opoziția democratică prin legalizarea acelei aripi a Securității care urma să joace rolul extremiștilor xeno-fobi, antimaghiari, antisemiti ? A scris vreun rând marele vânător de antisemiti Ed. Reichmann, în Le Monde, despre comanditarii provocărilor de la Târgu Mureș? Dar despre autorii (și scopul) aprobării date lui E. Barbu de a scoate o foaie antisemită, de a înființa un partid antisemit? Nu : el a scris - confirmativ - doar despre afirmațiile la Paris ale lui Petre Roman, anume că România este o țară antisemită, că Românii sunt antisemiti!

Dar dezinformatorii de la GDS?, pactizatorii cu securistul Măgureanu, consiliați de indivizi ca Brucan, Paul Cornea, Pavel Cîmpeanu și alți vechi-tovarăși ?; lupii-tineri preocupați de propria-le nouă-carieră - în frunte cu celebrele anticomuniste din ilegalitate : Adamesteanu, Palade, Magda Cârneci, Mungiu, Ioana Ieronim, Enache, Zoe Petre, Renate Weber și alte plimbăreciene - s-au prefăcut că apără "drepturile naționalităților" dar nu au suflat un cuvânt despre diversiunea care a constat în : inventarea-antisemitismului-la români (ca să nu se observe bolșevismul lui Iliescu și al lui Petre Roman), întreținută de revista 22 ; iar când Zoe Petre și E. Constantinescu au crezut că pentru a intra în NATO obiceiul casei cere să dai șpagă, s-au grăbit să îngroape înțelegerea Hitler-Stalin, încheind tratatul cu Ucraina - cine a fost în fruntea dezgustătoarei, analfabetei, criminalei agitații? GDS și 22 ! În chestiunea campaniei împotriva "antisemiților Manolescu, Liiceanu, Tudoran" aceiași luminători au procedat ca niște repetenți incapabili să închege o explicație, să se angajeze într-o dezbatere normală.

Care este adevărul în "campania" amintită ? În două puncte - pe care le-am dezvoltat în alt text :

1. Liiceanu, Manolescu, Tudoran -"fioroșii antisemiti"- au comis gafe de informație, altfel zis : după obiceiul carpatnic, s-au trezit vorbind despre chestiuni de care habar n-aveau ;

2) Bătători de maioneză și falsificatori de citate (Manea, Ornea, Voicu, Ioanid, Ed. Reichmann, Ornea, Oișteanu, Volovici) s-au grăbit să demonstreze Franței și Americii că… avuseseră dreptate Roman, Brucan, Pavel Cîmpeanu, rabinul Rosen când susținuseră că în România antisemitismul a devenit o gravă primejdie !

Am cunoscut, cunosc mari intelectuali evrei : de la ei știu că în anume împrejurări (pauze în care nu se vorbește despre ei - mai grav : se vorbește despre tragediile alora : armeni, cambodgieni, ceceni, tibetani; evenimente jenante, chiar acuzatoare, ca Intifada, necesitînd o urgentă abatere a atenției de la propriile fapte-rele) evreii înșiși provoacă antisemitism prin denunțarea zgomotoasă a unei realități inexistente. La noi în România, ca să nu se vorbească deloc sau cât mai puțin despre orientarea comunistă a multor intelectuali evrei și faptele lor abominabile, s-a organizat campania împotriva unor intelectuali ne-evrei avînd opinii de dreapta. După principiul : Cine-strigă-mai-tare-are-dreptate!, cei avînd interes să nu se vorbească despre grelele păcate ale dispăruților Răutu, Roller, Vitner, Crohmălniceanu, Moraru, Banuș ; nici să li se ceară socoteală viilor Nina Cassian, Paul Cornea, Sorin Toma, Tertulian, Ianosi - au făcut zarvă în jurul lui Eliade, Cioran - tot erau ei morți.

E bine că s-a vorbit de faptele rele ale celor de dreapta ? Foarte bine. Dar nu a fost bine că, ocupînd terenul (timpul, spațiul tipografic, disponibilitatea) cu "fasciștii" noștri cei decedați s-au ocultat faptele și ele rele, cu urmări infinit mai largi (întreaga populație care a trecut prin școli și a fost silită să înghită, să repete ce dicta Chișinevski) și mai durabile: o jumătate de veac ne-au chinuit comuniștii - nu legionarii. Cu atât mai lesnicioasă ar fi fost dezbaterea, cu cât unii dintre cei care ne-au otrăvit zilele cu inepțiile și ticăloșiile scrise trăiesc, deci ar fi putut să se apere de acuzații.

În timpul primei domnii a lui Iliescu (1990-1996) diversiunea a avut și un scop pur politic : facem zarvă în legătură cu Eliade - de pildă (prin N. Manea) ; în jurul lui Cioran, prin Marta Petreu, pentru a nu avea timp de Iliescu, de Roman, de Brucan - nici de Edgar Reichmann, în 1956, auxiliar al lui Iliescu în Echipa Morții UTM, apoi agent al lui E. Barbu ; nici de Radu Florian, nici de Tertulian, nici măcar de Ianosi, devenit peste noapte gulagolog.

Intelectual, savant, cetățean

Ce se întâmplă cu intelectualii români (fie ei și evrei : tot o apă și-un pământ) - și nu doar de când au dat rușii peste noi și ne-au impus comunismul ? De ce mințile luminate, oamenii instruiți, unii străluciți, care fac cinste culturilor din alte părți - nu se pot aduna de pe drumuri, nu înalță privirea mai sus de brâul celui din față - ca să stea drept ? Să apere și adevărul, nu doar frumosul, nu doar cutare teorie științifică, ori cutare interes de familie, de grup, de clan ?

Am afirmat cândva : "Noi, Românii, am fost un popor de ciobani - în ultimele decenii am devenit o adunătură de ingineri".

Nu e o insultă la adresa inginerilor, ci o constatare amară pe marginea stilului de gândire, de acțiune al neamului nostru. Prea puțini au ales să iasă din ceată, din grup, din gloată, să stea pe două picioare în fața Puterii, să spună ce cred despre tiran, despre tiranizați. Nu este suficient să fii reputat savant, celebru inventator, pentru a fi și intelectual ; poți avea și premiul Nobel - ei și ?, dacă nu ești sensibil la suferințele semenilor, dacă nu pledezi cauza lor, dacă nu riști, făcînd acest lucru - degeaba : rămâi un matematician strălucit, un mare genetician, un uriaș inginerizat pe care îl interesează specialitatea lui, situația lui, familia lui - atât. Nu găsesc exemple la români, trec la blestemații de ruși : Andrei Saharov a fost un mare savant atomist, părintele bombei cu hidrogen. Era el și un intelectual ? Deloc ! A devenit abia atunci când, renunțînd la "situație", la catedră, la vilă, la călătorii, la confort - și la libertate - s-a angajat într-o activitate umanistă - de care kaghebiștii s-au temut - însă nekaghebiști, ba chiar victime ale KGB și-au bătut joc (un omolog al acestora, românul Alexandru George, scria prin 1992 că Saharov fusese un prost inocent care n-ar fi acționat așa cum a făcut-o, dacă n-ar fi avut "spate gros" și o nevastă evreică); violoncelistul Rostropovici: era un extraordinar muzician - dar nu și intelectual, decât după ce, îmbrățișînd cauza lui Soljenițîn, a devenit unul dintre purtătorii de cuvânt ai celor fără de… glas (aici ar putea fi lipită semnificația reală, originară a termenului : glasnosti).

Știutorii de carte, autorii de cărți, posesorii de diplome, de titluri români din România se vor fi gîndind că ei, bieții, abia de o generație, hai, două umblă în bocanci - să riște să se încontreze cu puterea - și să redevină desculți? Să piardă "situația" cu atâta trudă și concesii plătită ? Iată o mentalitate inginerească-universitaristă.

În România, cu excepția unor foarte-tineri (legionari, tărâniști, liberali, regaliști, fără-de-partid), cei arestați, ținuți în închisori ani grei (dacă au supraviețuit…) nu fuseseră condamnați de comuniști pentru ceea ce făcuseră - ci pentru ceea ce… fuseseră (miniștri, primari, jandarmi, diplomați, preoți, industriași, magistrați…). Doar tinerii (elevi, studenți, câțiva de la Academia Militară), cum ziceau bătrânii foști : "inconștienții" își riscaseră pielea - pentru o abstracțiune : România.

Iată de ce n-are ursul coadă, nici Românul coloană vertebrală. Fiindcă el nu s-a desprins de glie și de momentul prezent. Or, ce viitor poate imagina pentru comunitate cineva care nu-și cunoaște trecutul - de frică ; refuză să-l afle - din interes meschin ?

Românul doarme tot timpul pe el, din când în când sare din somn și se năpustește - ba la-revoluție ; ba la bătut-studenți ; ba la semnat tratate cu Ucraina. Acum o lună s-a pomenit zbierînd : «Mai bine Iliescu decât VC. Tudor !»

De ce "mai bine ? Și de ce : "decât ? Mister.